Facultatea de Ştiinţe și Mediu — Universitatea "Dunărea de Jos" din Galaţi, Galaţi
Facultatea de Ştiinţe şi Mediu face parte din Universitatea „Dunărea de Jos" din Galaţi şi pregăteşte cadre didactice şi specialişti în domeniile: matematică, informatică, fizică, chimie şi ştiinţa mediului. Eforturile întregii comunităţi academice sunt orientate spre perfecţionarea continuă a calităţii proceselor de predare / învăţare, cercetare ştiinţifică şi a serviciilor profesionale. Scopul Facultăţii de Ştiinţe şi Mediu este realizarea idealului educaţional al societăţii întemeiat pe tradiţiile umaniste universale, valorile democraţiei şi aspiraţiile individuale prin: • asigurarea însuşirii de către studenţi a conţinuturilor ştiinţifice, integrarea valorilor culturii naţionale şi universale; • formarea şi dezvoltarea capacităţii profesionale a studenţilor şi a abilităţilor practice ale acestora; • promovarea activităţii de cercetare ştiinţifică în rândul cadrelor didactice şi al • studenţilor; • educarea tinerilor în spiritul respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, al demnităţii şi toleranţei, al schimbului liber de opinii. Facultatea de Ştiinţe şi Mediu promovează următoarele valori: • competenţa profesională; • integritatea morală; • cultura şi spiritul civic; • respectul faţă de muncă, persoane, comunitate; • creativitate, dinamism şi personalitate; • armonizarea interesului individual cu cel colectiv; • integrarea în structurile educaţionale europene. Pe baza acestora Facultatea de Ştiinţe şi Mediu are următoarele obiective: • îmbunătăţirea continuă a serviciilor educaţionale: • adaptarea permanentă a competenţelor profesionale ale absolvenţilor la cerinţele unei societăţi moderne şi ale unei pieţi a muncii dinamice; • restructurarea programelor de studiu şi a specializărilor în concordanţă cu sistemul european; • armonizarea activităţii de predare cu cea de cercetare în cadul ciclului de master şi dezvoltarea unei şcoli doctorale în domeniile specificate; • promovarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicare moderne în procesul de învăţământ; • dezvoltarea şi modernizarea bazei materiale; • integrarea instituţională în spaţiul comun universitar european; • dezvoltarea cercetării ştiinţifice universitare; • implicarea extinsă a facultăţii în proiecte de dezvoltare socială, economică, culturală. la nivel regional şi naţional, prin activităţi susţinute de formare continuă, transfer tehnologic, expertiză, consultanţă: • participarea activă la programele Comunităţii Europene; • creşterea eficienţei managementului; • promovarea unor sisteme şi mecanisme complexe de asigurare a calităţii educaţiei la nivelul facultăţii; • crearea şi dezvoltarea unei culturi instituţionale care să încurajeze implicarea întregii comunităţi academice în implementarea sistemului de management al calităţii.
- Oraș: Galaţi
- Adresă: Galati, Str. Domneasca, nr. 111
- Website: http://www.sciences.ugal.ro
- Locuri licență: 90
- Locuri buget licență: 30
- Locuri taxă licență: 60
- Locuri masterat: 150
Programe de licență la Facultatea de Ştiinţe și Mediu: locuri, taxe de școlarizare și de înscriere, formula de admitere
| Program | Domeniu | Locuri | Taxă anuală | Taxă înscriere | Candidați/loc | Admitere | Formulă admitere | Acreditare |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Știința Mediului | Științe ale Naturii | 45 | 3000 | — | — | Dosar | — | Acreditat |
| Matematică informatică | Științe Exacte | 45 | 3000 | — | — | Dosar | — | Acreditat |
Programe de masterat la Facultatea de Ştiinţe și Mediu: locuri, taxe de școlarizare și de înscriere, formula de admitere
| Program | Domeniu | Locuri | Taxă anuală | Taxă înscriere | Candidați/loc | Admitere | Formulă admitere | Acreditare |
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| Științe- Abordarea Integrată a Științelor Naturii | Științe ale Naturii | 50 | 3000 | — | — | Examen | — | Acreditat |
| Matematică Didactică | Științe Exacte | 50 | 3000 | — | — | Examen | — | Acreditat |
| Monitorizarea și Managementul Mediului | Științe ale Naturii | 50 | 3000 | — | — | Examen | — | Acreditat |
Resurse: Calculator medie facultate (ECTS) · Compară facultăți