Facultatea de Drept și Științe Administrative — Universitatea "Româno-Germană" din Sibiu, Sibiu

Începând cu data de 1 octombrie 1998 a început să funcționeze Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Fundației Universitare pentru Integrare Europeană din Sibiu – Universitatea Româno-Germană, instituţie de învăţământ superior a cărei funcţionare a fost acreditată prin Legea nr. 115/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 393 din 10 mai 2005, având specializarea Drept, cursuri de zi (4 ani) cu predare în limba română. Facultatea şi-a deschis portile in contextul in care Sibiul, ca vechi centru multicultural, are o traditie a coexistentei şi comunicarii exemplare romano-germane. De altfel, nu întâmplător, Consulatul General al Germaniei în România are sediul în Sibiu, aici aflandu-se şi comunitatea germană cea mai puternică din România, reprezentată de Forumul Democral al Germanilor din România.

  • Oraș: Sibiu
  • Adresă: Str. Rîului Nr. 23
  • Website: www.roger-univ.ro/facultati/drept/
  • Număr profesori: 9

Programe de licență la Facultatea de Drept și Științe Administrative: locuri, taxe de școlarizare și de înscriere, formula de admitere

ProgramDomeniuLocuriTaxă anualăTaxă înscriereCandidați/locAdmitereFormulă admitereAcreditare
DreptȘtiințe Juridice2240ExamenAcreditat

Resurse: Calculator medie facultate (ECTS) · Compară facultăți

Căutare
Sortare
Filtrează după tipul autorului

Căutare
Sortare

Lasă-ne feedback