Facultatea de Drept și Ştiinţe Administrative - Universitatea "Ovidius" din Constanţa, Constanţa

Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative din cadrul Universităţii „Ovidius” din Constanţa a sărbătorit 20 de ani de existenţă, de aceea se poate vorbi de o adevărată tradiţie a învăţământului juridic universitar în spaţiul dobrogean. Visul oricărui student al unei facultăţi de drept (cu cele două specialzări: ştiinţe juridice ori administrative) este de a ajunge (după absolvire) să practice una din prestigioasele profesii juridice (avocat, notar public, executor judecătoresc), să urmeze o carieră de magistrat (judecător sau procuror) ori să activeze în cadrul administraţiei publice locale, naţionale ori europene. De-a lungul anilor, Facultatea de Drept şi Ştiinţe Administrative a format numeroşi absolvenţi valoroşi care au reuşit să treacă pragul examenelor de admitere şi să îşi îndeplinească acest vis. Aceasta este adevărata măsură a unei facultăţi. Studenţii din cadrul facultăţii participă la diferite concursuri naţionale şi internaţionale, au posibilitatea desfăşurării de cercetări ştiinţifice în cadrul laboratoarelor şi a cercurilor studenţeşti (de drept public, drept privat, ştiinţe administrative). Facultatea organizează anual sesiuni de comunicări ştiinţifice ale studenţilor, facilitând şi participarea studenţilor la activităţi desfăşurate în alte centre universitare prin suportarea costurilor de transport, cazare, masă.

  • Oraș: Constanţa
  • Adresă: Bd. Mamaia, nr. 124, Aleea Universității nr.1
  • Website: http://drept-ovidius.ro
  • Locuri licență: 479
  • Locuri buget licență: 48
  • Locuri taxă licență: 431
  • Locuri masterat: 300
  • Număr profesori: 29

Programe de licență la Facultatea de Drept și Ştiinţe Administrative: locuri, taxe de școlarizare și de înscriere, formula de admitere

ProgramDomeniuLocuriTaxă anualăTaxă înscriereCandidați/locAdmitereFormulă admitereAcreditare
Asistenţă managerială şi administrativăȘtiințe Politice și Comunicare502600--Dosar-Acreditat
Administraţie Publică (IFR)Științe Juridice502600--Dosar-Acreditat
Administraţie publicăȘtiințe Politice și Comunicare582800--Dosar-Acreditat
Poliţie localăȘtiințe Politice și Comunicare503000--Dosar-Acreditat
Drept (IFR)Științe Juridice752800-0.88Dosar-Acreditat
DreptȘtiințe Juridice1963200-1.37Dosar-Acreditat

Programe de masterat la Facultatea de Drept și Ştiinţe Administrative: locuri, taxe de școlarizare și de înscriere, formula de admitere

ProgramDomeniuLocuriTaxă anualăTaxă înscriereCandidați/locAdmitereFormulă admitereAcreditare
Administrație europeană. Instituții și politici publiceȘtiințe Politice și Comunicare502900-0.42Examen-Acreditat
Drept publicȘtiințe Juridice503100-0.82Examen-Acreditat
Managementul instituțiilor publiceȘtiințe Politice și Comunicare502900-0.74Examen-Acreditat
Drept maritimȘtiințe Juridice503100-0.46Examen-Acreditat
Științe penaleȘtiințe Juridice503100-0.78Examen-Acreditat
Proceduri judiciare de drept privat și profesii juridiceȘtiințe Juridice503100-0.2Examen-Acreditat

Resurse: Calculator medie facultate (ECTS) · Compară facultăți

Căutare
Sortare
Filtrează după tipul autorului

Căutare
Sortare

Lasă-ne feedback